Cine da doi bani??

Sau cum frumos zice Freddie ” i don’t give a sheet what people think about me” pe la minutul 1.  Si mai zice ca nu conteaza ce se intampla dupa ce dai ortu popi. Asta cu ortu popi e pusa asa ca trebuie sa manance si gura lui ceva, ca na, e criza si pe la ei.

Viata asta asa cum e ea, nu-si gaseste nici o relevanta in sine, sau intr-o finalitate ci doar in momentele intermediare constiintei de sine inaintea inevitabilei morti. Bine, de multe ori inainte de moarte apare senilitatea si asta se poate considera sfarsitul. Ca doar ce mai contezi ca individ cand nu mai esti in stare sa te stergi la fund sau sa-ti amintesti fata copilului de i-ai dai viata? Nu, nu mai contezi cand ai iesit din circuitul functional al vieti. Chiar poti muri frumos sau putem avansa si sa ajungem ca intr-un episod din star trek cand ii mazileau la 60 de anisori, ca varsta asta era asa o medie a viitoarei inutilitati in care urmeaza sa pasim toti. Nu vreau sa fiu prea batut in cap cand zic asta, ca doar am 30, dar imi pare ca viata este de multe ori extinsa fara nici o motivatie relevanta. Pur si simplu un individ este sustinut ca un animal si conditia umana se bazeaza pe faptul ca suntem superiori animalelor, deci o asemnea decadere, este o degradare a conditiei in sine si cum sansele de revenire sunt zero, nu vad decat incetarea stari de existenta.

Uite de la o smiorchaiala de  melodie vazuta la tv, m-am pus sa ma intreb de ce le pasa oamenilor de cum or sa fie tinuti minte, sau de cati or sa fie tinuti minte. Evident  ca cei mai multi vor sa ramana intr-o lumina pozitiva, dar uni doar vor sa fie tinuti minte, nu conteaza daca lumina e pozitiva sau nu. Si mai sunt o mana de oameni, asa ca mine, carora nu le pasa daca or sa fie tinuti minte, sau cum or sa fie tinuti minte.

Privind nevoia omului de apreciere si importanta personala, inteleg ca multi sunt obsedati de cum ajung pe retina celor din jur. Dar cu ce te poate incanta ce ramane in spatele tau atata timp cat niciodata nu o sa vezi, niciodata nu o sa stii, niciodata nu o sa beneficiezi in nici un fel de felul in care esti amintit sau daca macar esti amintit. Moartea este finalitatea absoluta a constiintei sub forma in care o avem, deci odata cu moartea orice reprezinti tu ca individ dispare. Orice amintire sau ambitie nu o sa mai existe, doar vid, gol, nimic (grea definitie). Atunci cu ce te poate incanta un posibil mit de pe urma caruia nu poti beneficia in nici un fel? Ca daca esti atat de vanitos incat vrei sa ramai in istorie, e destul de clar ca nu la copii sau la familie te gandesti ci strict la persoana ta, persoana care nu face decat sa dispara fara a culege lauri victoriei.

Cred ca dorinta de “imortalitate” este o motivatie suficient de puternica pentru a creea mult mai mult decat alti. Mai cred ca importanta pe care tindem sa ne-o dam toti, ne face sa vrem a face fapte atat de importante incat sa fim in centrul atentiei si dupa moarte. Dar mai cred si ca nu ma ajuta absolut nimic dupa ce am murit ci doar strict cat traiesc. Tot asa mai cred ca a face ceva pentru eternitate este la fel cu a fi angajatul model al unui angajator care nu te va plati niciodata.

Mai exista o categorie a “nemuritorilor” in fata grupului de-l frecventeaza sau de-l intretine si aici ma refer in special la femeile sau barbati care inghit dificultatile unei relatii esuate cu brio, doar pentru “ca asa e bine” si ca lumea sa nu zica “vorbe”. Si cred ca mai toti am auzit o explicatie de gen: “Sa nu ma tina minte lumea ca”……….pai felicitari bai omule! ai murit si lumea nu da doi bani pe tine, sau poate da, dar sigur asta nu-ti aduce nimic dupa, ci doar te-a tinut in lanturi…..rectific; te-ai tinut singur in lanturi, doar pentru ca ti-a pasat ce-o sa zica lumea la pomanata ta, poate doar prima, ca la restul pomenilor nu prea se mai retine in cinstea cui se mananca.

Acestea fiind zise, ca m-am plictisit de scris, zic ca merge a adauga ca absolut nimic nu mai conteaza dupa ce am murit si pot continua ca absolut nimic nu conteaza nici cat traiesc, doar ca imi e mai usor sa traiesc bine decat sa-mi leg mainile cu zalele imaginatiei, care-s mult mai rele decat ales reale.