Hunger Games 2

sau Catching Fire era un film pe care nu vroiam să-l văd.

Primul Hunger Games mi-a părut doar un film usor, de omorât câteva clipe de plictiseală și atât. Genul de film la care dacă plecam in ultimile 10 minute, nu aveam nici un regret că am pierdut finalul.

În schimb Hunger Games 2 mi-a plăcut. Poate și din cauză că asteptarile mele erau zero, poate chiar sub.

Filmul incepe cu o lipsă totală de subiect si actiune. Chiar mă tot intrebam ce naiba o să mai facă si in partea a doua. Să mai menționez că nu am citit cartile?

Dar din lipsa asta de de subiect incepe sa dezvolte mult mai bine personajele si conexiunile dintre ele si mai dezvolta, suficient, linia subțire dintre pace și revolte populare. O linie atât de fragila incât un personaj public ( cum au devenit eroii filmului) o poate rupe printr-un singur cuvânt sau gest.

Ei, de aici incolo orice aș zice vă poate strica plăcerea de-a trăi suspansul, asa ca mă rezum doar la a vă spune că urmează un sir de răsturnări de situație, intrigi, acțiune si iara acțiune.

Față de primul film, in al doilea personajele sunt mult mai bine conturate, acțiunea este mai intensă, intriga si răsturnarile de situație mult mai bine puse la punct. Probabil că a contat foarte mult si bugetul dublu.