Vreau ma, chiar vreau!

Pai daca vreau, doar acum nu o sa ma las de vrut cand mie imi place sa vreau. Nu zic ca economisti  nu au dreptatea, au chiar destula. Poate, gandind la fel, daia nici nu m-am aruncat sa iau un credit pentru prima casa, sau poate nu, ramane doar sa aflu.

Zic ca e bine sa ai casa ta, dar cu ce sacrifii sau in detrimentul a ce?

Nu ma insor prea curand si stau cu chirie. In situatia de fata merita sa ma indatorez cu 3-400 de euro pe luna timp de 30 de ani ca sa-mi iau un apartament? Eu zic ca nu, cel putin atata timp cat dau mai putin la chirie.

Pe langa rata aia lunara, propriul apartament presupune niste cheltuieli de care eu ca si chirias n-am habar. Eu nu platesc impozite, nu platesc fond de rulment, nu repar nimic in casa ( nu ma refer la nimicuri ca schimbatul unui bec sau strans un surub la clanta) , nu ma intereseaza uzura obiectelor din casa, nu ma intereseaza asigurarea obligatorie si alte ceva cheltuieli. Doar sunt chirias, de unde sa le stiu pe toate. Daca ma pun sa fac un calcul, cheltuielile unui proprietar de apartament sunt cu vre-o 50% mai mari fata de ale unui chirias de apartament. Aici tinand cont si de faptul ca daca e apartamentul in care stai tu ca proprietar, cheltui mai mult decat unul care inchiriaza unui necunoscut. Nici pe departe interesul investitiilor in confort nu este similar.

Plecand de la treaba de mai sus, un inchiriator are un bussines cu toate avantajele si dezavantajele lui si eu ma fosesc de servicul de-l ofera. Evident ca fac asta pentru ca imi este mai ieftin asa decat daca as deveni eu proprietar al unui imobila.

La noi este este obsedanta ideea de a avea casa ta. Ofera stabilitate, nu dai bani lunar unui strain, etc. Pai bani oricum dai si nici atat de statornica nu este treaba ca doar dai chirie la banca si banca nu cred ca e prea intelegatoare daca nu iti aduci suma lunar.

De ce zic ca nu merita sa-mi iau un apartament acum. Pai simplu: nu vreau sa traiesc la bloc si nici la casa in oras. Nu vreau sa fac parte din aglomeratia urbana. Nu vreau sa ma misc in 30 de metri patrati ca un hamster intr-o cusca. Asa ca zic pas si incerc sa construiec ceva din care sa-mi iau ceea ce-mi doresc. Adica un loc linistit la o distanta considerabila de tot ce insemna oras.

Daca mi-as lua acum un apartament in rate, sunt convins ca as ramane cu el pana la finalul vietii. Da, e o gandire plina de defecte, dar ma bazez pe efectul psihologic de relativa implinire si stoparea dorintei de a-mi atinge visul, pentru ca am suficient confort sa raman si asa. Totul dupa vorba “totul sau nimic”. Ori va fi cum vreau, ori mor incercand sa fac sa fie cum vreau.

Da mai, am nevoie de masina, dar de ce sa-mi iau belea pe cap?

Merg cu taxiul si in consecinta nu-mi pasa de impozit pe masina, de piese uzate, de rar, itp mmp, rrz, fff si ce dracu o mai fi. Nu ma intereseaza prostia politistilor, nu ma intereseaza pretul benzinei ( asta ma intereseaza ca afecteaza mai multe :), nu ma intereseaza absolut nimic in afara celor 10 lei pe care trebuie sa-i scot la finalul cursei. Si oricum n-am permis, asa ca-s cam aiurea sa zic ca nu vreau masina ca pot sa par ca vulpea cu struguri.

Si cum plecasem de mai sus, nu mai, nu vreau nici un bun material. Nu vreau nici casa, nu vreau nici masina, nu vreau nici telefoane cu n chestii pe care nu le-as folosi. Vreau doar sa alerg dupa peisajul ala idilic in care relaxarea sta mana in mana cu fericirea si beau un pahar de vin cu implinirea. O chestie de gen vreau. Daca asta va insemna o juma de casa si o masina ieftina care sa ma duca acolo, atunci pe ele le voi avea, dar daca inseamna sa nu am nimic si sa stau cu chirie toata viata si sa adun bani pentru nepoti pe care nu-i voi avea, atunci o sa trag toata viata stiind ( desi realitatea ar fi alta ) ca voi sfarsi prin a avea ceea ce imi doresc. Si aici zic doar de trairi nu bunuri materiale. Ceea ce este cel mai grav in incercarea de-a acumula, este efectul neajunsului. Cu cat ai mai mult cu atat pare mai putin. Decat un avar sinistru mai bine un visator penibil. Zic ca merge la mine, cel putin in situatia in care sunt acum. Ca daca piesele de domino incep sa cada, nici un vis nu le mai opreste.

Peisajul ala idilic se poate gasi intr-o vacanta, intr-o ora de plimbat prin lumea unui film, intre paginile unei carti, in bratele unei femei, in cuvintele sincere ale unui prieten sau intr-o cafea luminata de rasaritul soarelui. Exista o droaie de locuri si situatii care completeaza visul si multe din ele sunt asociate si cu anumite bunuri. Dar sa nu uitam scopul si aportul fiecarui lucru.

Fericirea nu inseamna obiecte frumoase sau peisaje mirifice ci stric ce vezi tu in ele!

Si daca am scris atat nu inseamna ca am si vrut sa spun ceva, doar mi-a placut sa-mi vad degetele cum fug pe tastatura. Fericire la maxim, doar o alta aberatie.